Recuperare parolă   Nu aveţi cont? Cont nou   Cum Comand   Contact
Prima pagină » Prospecte PCFarm.ro » Retrikil 600 mg

Index prospecte medicamente:
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Prospect - Retrikil 600 mg

Prospect - Retrikil 600 mg


NU comercializăm Retrikil 600 mg!
În schimb, puteți comanda PRODUSELE COMPLEMENTARE recomandate în această pagină.
Citiți cu atenție prospectul înainte de achiziționarea produsului recomandat!


Formularul 230 editabil 2022 - Redirectionare 3,5


    Denumirea comercială: Retrikil 600 mg    DCI: ABACAVIRUM+LAMIVUDINUM


Retrikil se utilizeaza pentru tratamentul infectiei cu HIV (virusul imunodeficientei umane) la adulti, adolescenti si copii cu greutatea de cel putin 25 kg.
Retrikil 600 mg/300 mg comprimate filmate
abacavir/lamivudine

Ce gasiti in acest prospect:
1. Ce este Retrikil si pentru ce se utilizeaza
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Retrikil
3. Cum sa utilizati Retrikil
4. Reactii adverse posibile
5. Cum se pastreaza Retrikil
6. Continutul ambalajului si alte informatii

1. Ce este Retrikil si pentru ce se utilizeaza
Retrikil se utilizeaza pentru tratamentul infectiei cu HIV (virusul imunodeficientei umane) la adulti,
adolescenti si copii cu greutatea de cel putin 25 kg.
Retrikil contine doua substante active care sunt utilizate in tratamentul infectiei cu HIV: abacavir si
lamivudina. Acestea apartin unei clase de medicamente antiretrovirale numite analogi nucleozidici
inhibitori de revers transcriptaza (INRT).
Retrikil nu vindeca complet infectia cu HIV; reduce incarcatura virala din corpul dumneavoastra si o
mentine la nivel scazut. De asemenea, creste numarul de celule CD4 din sange. Celulele CD4 sunt un tip
de globule albe din sange care au un rol important in ajutarea organismul dumneavoastra sa lupte
impotriva infectiilor.
Nu toti pacientii raspund la fel la tratamentul cu Retrikil. Medicul dumneavoastra va urmari eficacitatea
tratamentului.

2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Retrikil
Nu luati Retrikil:
• daca sunteti alergic (hipersensibil) la abacavir (sau la oricare alt medicament care contine abacavir),
lamivudina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
Cititi cu atentie toate informatiile despre reactia de hipersensibilitate de la pct. 4.
• daca aveti o afectiune severa la nivelul ficatului.
Verificati cu medicul dumneavoastra daca credeti ca oricare dintre aceste situatii sunt valabile in
cazul dumneavoastra. Nu luati Retrikil.
Aveti grija deosebita cand utilizati Retrikil
Unii dintre pacientii care iau Retrikil sau alte tratamente combinate pentru infectia cu HIV sunt mai expusi riscului de aparitie a reactiilor adverse. Trebuie sa fiti avizati asupra riscurilor suplimentare:
• daca ati avut vreodata afectiuni la nivelul ficatului, incluzand hepatita B sau C (daca aveti infectie
cu virus hepatitic B, nu intrerupeti tratamentul cu Retrikil fara recomandarea medicului
dumneavoastra, deoarece puteti avea o recadere a hepatitei);
• daca sunteti obez (in special daca sunteti femeie);
• daca aveti diabet zaharat si utilizati insulina;
• daca aveti probleme ale rinichilor.
Spuneti medicului dumneavoastra daca cele enumerate mai sus sunt valabile in cazul
dumneavoastra inainte sa utilizati Retrikil. In timpul tratamentului, poate fi necesara efectuarea
unor teste suplimentare, incluzand analize ale sangelui. Vezi pct. 4 pentru informatii
suplimentare.
Reactii de hipersensibilitate la abacavir
Chiar si pacientii care nu au prezenta gena HLA-B*5701, pot dezvolta o reactie de hipersensibilitate (o
reactie alergica grava).
Cititi cu atentie toate informatiile despre reactiile de hipersensibilitate de la pct. 4 din acest
prospect.
Risc de infarct miocardic
Nu se poate exclude posibilitatea ca abacavirul sa creasca riscul producerii unui infarct miocardic.
Spuneti medicului dumneavoastra daca aveti probleme la nivelul inimii, fumati sau aveti alte boli care
va pot creste riscul de aparitie a unei afectiuni la nivelul inimii, cum este hipertensiunea arteriala sau
diabetul zaharat. Nu intrerupeti administrarea Retrikil decat la indicatia medicului dumneavoastra.
Atentie la alte simptome importante
La unii dintre pacientii tratati cu medicamente impotriva infectiei cu HIV, pot sa apara alte afectiuni, care pot fi grave. Trebuie sa fiti informat asupra semnelor si simptomelor importante care pot sa apara in timp ce luati Retrikil.
Cititi informatiile de la punctul ,,Alte reactii adverse posibile ale terapiei combinate a infectiei cu
HIV” la pct. 4 al acestui prospect.
Protejarea altor persoane
Infectia cu HIV se raspandeste prin contactul sexual cu o persoana care are aceasta infectie sau prin
transfuzie de sange contaminat (de exemplu, prin utilizarea acelorasi ace de seringa). In timpul
tratamentului cu acest medicament, puteti totusi transmite virusul HIV, desi riscul este diminuat prin
tratament antiretroviral eficient. Discutati cu medicul dumneavoastra despre precautiile necesare pentru a evita infectarea altor persoane.
Retrikil impreuna cu alte medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati orice alte medicamente
sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv medicamente din plante sau dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Amintiti-va sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca incepeti administrarea unui
medicament nou in timp ce luati Retrikil.
Aceste medicamente nu trebuie administrate concomitent cu Retrikil:
• emtricitabina, pentru tratamentul infectiei cu HIV;
• alte medicamente care contin lamivudina, pentru tratamentul infectiei cu HIV sau a infectiei cu
virus hepatitic B;
• doze mari de trimetoprim/sulfametoxazol, un antibiotic;
• cladribina, utilizata pentru a trata leucemia cu celule paroase.
Spuneti medicului dumneavoastra daca sunteti tratat cu oricare dintre acestea.
Unele medicamente interactioneaza cu Retrikil
Acestea includ:
• fenitoina, pentru tratamentul epilepsiei.
Spuneti medicului dumneavoastra daca luati fenitoina. Este posibil ca medicul dumneavoastra sa va
monitorizeze in timpul tratamentului cu Retrikil.
• metadona, utilizata ca substituent pentru heroina. Abacavirul creste viteza eliminarii metadonei
din organismul dumneavoastra. Daca luati metadona, veti fi monitorizat pentru observarea eventualelor
simptome ale sindromului de intrerupere. Poate fi necesara modificarea dozei dumneavoastra de
metadona.
Spuneti medicului dumneavoastra daca luati metadona.
• ribavirina, utilizata pentru tratamentul hepatitei C. Abacavir poate face ca asocierea de
ribavirina cu peginterferon sa fie mai putin eficace in reducerea nivelului de virus hepatic C din
organismul dumneavoastra.
Spuneti medicului dumneavoastra daca luati ribavirina.
Sarcina
Nu se recomanda utilizarea Retrikil in timpul sarcinii. Retrikil si medicamentele similare pot provoca
reactii adverse fatului. Daca ramaneti gravida in timpul tratamentului cu Retrikil, medicul dumneavoastra poate sa va recomande efectuarea unor investigatii suplimentare (incluzand analize ale sangelui) pentru a se asigura ca fatul se dezvolta normal.
Daca sunteti gravida, daca ramaneti gravida sau daca intentionati sa ramaneti gravida:
Adresati-va imediat medicului dumneavoastra pentru a discuta despre beneficiile si riscurile
administrarii Retrikil sau a altor medicamente pentru tratamentul infectiei cu HIV, pe perioada sarcinii.
Alaptarea
Femeile infectate cu HIV nu trebuie sa alapteze, pentru ca infectia cu HIV se poate transmite la copil
prin laptele matern. Cantitati mici din ingredientele Retrikil pot de asemena trece in laptele matern.
Daca alaptati sau intentionati sa alaptati:
Spuneti imediat medicului dumneavoastra.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Retrikil poate cauza reactii adverse care pot afecta abilitatea de a conduce sau folosi vehicule sau utilaje.
Discutati cu medicului dumneavoastra despre abilitatea dumneavostra de a conduce sau folosi vehicule
sau utilaje in timp ce luati Retrikil.
Informatii importante privind unele componente ale comprimatelor de Retrikil
Retrikil contine un colorant numit galben amurg lac de aluminiu (E 110), care poate determina reactii
alergice la unele persoane.

3. Cum sa utilizati Retrikil
Luati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a recomandat medicul dumneavoastra.
Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Doza uzuala de Retrikil la adulti, adolescenti si copii cu greutatea de cel putin 25 kg sau peste, este de
un comprimat, o data pe zi.
Inghititi comprimatul intreg, cu apa. Retrikil poate fi luat cu sau fara alimente.
Luati periodic legatura cu medicul dumneavoastra
Retrikil ajuta la controlul afectiunii dumneavoastra. Trebuie sa il luati zilnic pentru a opri agravarea
afectiunii dumneavoastra. Este posibil sa dezvoltati alte infectii sau boli, legate de infectia cu HIV.
Ramaneti in legatura cu medicul dumneavoastra si nu opriti administrarea Retrikil fara avizul
medicului dumneavoastra.
Daca luati mai mult decat trebuie din Retrikil
Daca luati prea mult Retrikil, spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului sau adresati-va unitatii de primiri urgente a celui mai apropiat spital pentru recomandari ulterioare.
Daca uitati sa luati Retrikil
Daca uitati sa luati o doza din medicamentul dumneavoastra, luati-o imediat ce va aduceti aminte.
Continuati apoi tratamentul ca inainte. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Este important sa luati Retrikil in mod regulat, pentru ca administrarea neregulata poate creste riscul de
aparitie a reactiilor de hipersensibilitate.
Daca incetati sa luati Retrikil
Daca ati incetat sa luati Retrikil, indiferent de motiv, in special daca dumneavoastra considerati ca aveti
reactii adverse sau din cauza ca aveti alte boli:
Adresati va medicului dumneavoastra inainte de a reincepe tratamentul. Medicul dumneavoastra va
verifica daca simptomele pe care le aveti se datoreaza unei reactii de hipersensibilitate. Daca medicul
dumneavoastra considera ca aceasta ar putea fi motivul, vi se va spune sa nu mai luati niciodata Retrikil
sau oricare alt medicament care contine abacavir. Este important sa urmati acest sfat.
Daca medicul dumneavoastra va va recomanda sa reincepeti tratamentul cu Retrikil, este posibil sa vi se
ceara sa luati prima doza intr-un cadru in care se poate acorda, la nevoie, asistenta medicala de urgenta.
Daca aveti orice alte intrebari suplimentare despre utilizarea acestui medicament, adresati-va medicului
dumeavoastra, farmacistului sau asistentei medicale.

4. Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate
persoanele.
In timpul tratamentului infectiei cu HIV, poate fi dificil de stabilit daca un simptom reprezinta o reactie
adversa a tratamentului cu Retrikil, sau este determinat de alte medicamente pe care le luati sau reprezinta un simptom al infectiei cu HIV. Din acest motiv, este foarte important sa discutati cu medicul
dumneavoastra despre orice modificari ale starii dumneavoastra de sanatate.
Chiar si pacientii care nu au gena HLA-B*5701 pot dezvolta o reactie de hipersensibilitate (o reactie
alergica grava), reactie descrisa in acest prospect in chenarul ,,Reactii de hipersensibilitate”.
Este important sa cititi si sa intelegeti informatiile despre aceasta reactie grava.
Pe langa reactiile adverse enumerate mai jos pentru Retrikil, pot sa apara si alte afectari in timpul
terapiei asociate din cadrul infectiei cu HIV.
Este important sa cititi informatiile prezentate mai jos la acest punct, sub titlul ,,Alte posibile reactii
adverse ale terapiei asociate din cadrul infectiei cu HIV”.
Reactii de hipersensibilitate
Retrikil contine abacavir (care este, de asemenea o substanta activa din alte medicamente similare).
Abacavir poate cauza o reactie alergica grava numita reactie de hipersensibilitate. Aceste reactii de
hipersensibilitate au fost mai des intalnite la persoane care iau medicamente care contin abacavir.
Cine poate dezvolta aceste reactii adverse?
Oricine ia Retrikil poate dezvolta o reactie de hipersensibilitate la abacavir, care ar putea pune viata in
pericol, daca se continua tratamentul cu Retrikil.
Exista un risc mai mare de a dezvolta aceasta reactie de hipersensibilitate la abacavir, daca aveti o gena
numita HLA-B*5701 (dar puteti dezvolta aceasta reactie si in absenta acestei gene). Trebuie sa fiti testat
pentru prezenta acestei gene inainte de a va fi prescris Retrikil. Daca stiti ca aveti aceasta gena, spuneti
medicului dumneavoastra inainte de a incepe sa luati Retrikil.
Aproximativ 3 pana la 4 pacienti din 100 tratati cu abacavir in cadrul unui studiu clinic, care nu aveau
prezenta gena HLA-B*5701, au dezvoltat o reactie de hipersensibilitate.
Care sunt simptomele?
Cele mai frecvente simptome sunt:
• febra (temperatura mare) si eruptie pe piele.
Alte simptome frecvente sunt:
• greata (senzatie de rau), varsaturi (stare de rau), diaree sau durere abdominala (la nivelul
stomacului), oboseala severa.
Alte simptome includ:
Dureri la nivelul incheieturilor si muschilor, umflare a gatului, scurtare a respiratiei, durere in gat, tuse,
ocazional durere de cap, inflamatie a ochilor (conjunctivita), ulceratii la nivelul gurii, tensiune arteriala
mica, furnicaturi sau amorteli la nivelul mainilor sau picioarelor.
Daca continuati sa luati Retrikil, simptomele se vor inrautati si pot pune viata in pericol.
Cand apar aceste reactii adverse?
Reactiile de hipersensibilitate pot sa apara in orice moment al tratamentului cu Retrikil, dar cel mai
probabil apar in decursul primelor 6 saptamani dupa inceperea tratamentului.
Adresati-va imediat medicului dumneavoastra:
1 daca aveti o eruptie pe piele, SAU
2 daca aveti simptome din cel putin 2 din grupurile urmatoare:
- febra
- scurtare a respiratiei, durere in gat sau tuse
- greata sau varsaturi, diaree sau durere abdominala
- oboseala severa sau dureri in intregul corp sau stare generala de rau.
Medicul dumneavoastra va poate sfatui sa intrerupeti administrarea Retrikil.
Daca ati intrerupt tratamentul cu Retrikil
Daca ati intrerupt tratamentul cu Retrikil din cauza unei reactii de hipersensibilitate, nu trebuie sa mai
luati NICIODATA Retrikil sau oricare alt medicament care contine abacavir. Daca o faceti, in
decurs de cateva ore, poate aparea o prabusire a tensiunii arteriale, care poate conduce la deces.
Daca ati incetat sa luati Retrikil, indiferent de motiv, in special daca motivul este reprezentat de faptul ca
dumneavoastra considerati ca aveti reactii adverse sau din cauza altei boli:
Discutati cu medicul dumneavoastra inainte de a reincepe tratamentul. Medicul dumneavoastra va
verifica daca simptomele pe care le aveti se datoreaza unei reactii de hipersensibilitate. Daca medicul
dumneavoastra considera ca acesta ar putea fi motivul, vi se va spune sa nu mai luati niciodata Retrikil
sau oricare alt medicament care contine abacavir. Este important sa urmati acest sfat.
Ocazional, reactiile de hipersensibilitate au aparut la pacienti care au reinceput administrarea de
medicamente care contin abacavir, dar care prezentasera doar unul dintre simptomele descrise in Cardul
de Avertizare, inainte de intreruperea tratamentului.
Foarte rar, pacientii care au luat in trecut medicamente care contin abacavir fara simptome de
hipersensibilitate, au dezvoltat o reactie de hipersensibilitate cand au reinceput administrarea acestor
medicamente.
Daca medicul dumneavoastra va va recomanda sa reincepeti tratamentul cu Retrikil, este posibil sa vi se
ceara sa luati primele doze intr-un cadru in care se poate acorda, la nevoie, asistenta medicala de urgenta.
Daca sunteti hipersensibil la Retrikil, returnati toate comprimatele neutilizate de Retrikil pentru a
fi eliminate in siguranta. Cereti sfatul medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Ambalajul de Retrikil include un Card de Avertizare, pentru a va reaminti dumneavoastra si personalului
medical de reactiile de hipersensibilitate. Detasati acest card si purtati-l in permanenta cu
dumneavoastra.
Reactii adverse frecvente
Acestea pot afecta pana la 1 din 10 pacienti:
• reactie de hipersensibilitate
• durere de cap
• stare de rau (varsaturi)
• senzatie de rau (greata)
• diaree
• dureri la nivelul stomacului
• scadere a poftei de mancare
• oboseala, lipsa de energie
• febra (temperatura mare)
• stare generala de rau
• tulburari ale somnului (insomnie)
• durere musculara si disconfort
• durere articulara
• tuse
• iritatie sau secretie nazala
• eruptie pe piele
• cadere a parului.
Reactii adverse mai putin frecvente
Acestea pot afecta pana la 1 din 100 de pacienti si pot fi evidentiate prin teste de sange:
• un numar mic de globule rosii in sange (anemie) sau un numar mic de globule albe in sange
(neutropenie)
• crestere a valorilor serice ale enzimelor ficatului
• scadere a numarului de celule din sange implicate in coagularea sangelui (trombocitopenie).
Reactii adverse rare
Acestea pot afecta pana la 1 din 1000 de pacienti:
• afectiuni ale ficatului, cum sunt icterul, marirea ficatului sau ficat gras, inflamatia ficatului
(hepatita)
• acidoza lactica (vezi urmatorul pct. ,,Alte posibile reactii adverse ale terapiei asociate din cadrul
infectiei cu HIV”)
• inflamatie a pancreasului (pancreatita)
• distrugere a tesutului muscular.
Reactii adverse rare care pot fi evidentiate prin teste de sange:
• crestere a concentratiei unei enzime numita amilaza.
Reactii adverse foarte rare
Acestea pot afecta pana la 1 din 10000 de pacienti:
• amorteli, furnicaturi la nivelul pielii (intepaturi si ace)
• senzatie de slabiciune la nivelul membrelor
• eruptie pe piele, care poate forma vezicule si arata ca niste tinte mici (un punct intunecat central,
incercuit de o zona deschisa la culoare, cu un cerc intunecat la margine) (eritem polimorf)
• eruptie extinsa cu vezicule si descuamari ale pielii, in special in jurul gurii, a nasului, a ochilor si a
organelor genitale (sindrom Stevens-Johnson) si o forma mai severa care provoaca descuamarea
pielii pe mai mult de 30% din suprafata corpului (necroliza epidermica toxica).
Contactati imediat medicul, daca observati oricare dintre aceste simptome.
Reactii adverse foarte rare care poate fi evidentiate prin teste de sange:
• incapacitate a maduvei osoase de a produce celule rosii noi (aplazie eritrocitara pura).
Daca aveti reactii adverse
Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava
sau suparatoare, sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect.
Alte posibile reactii adverse ale terapiei asociate din cadrul infectiei cu HIV
Tratamentul asociat, cum este si cel cu Retrikil, poate determina dezvoltarea altor afectiuni in timpul
tratamentului infectiei cu HIV.
Simptome de infectie si inflamatie
Infectiile vechi se pot reactiva
Pacientii cu infectie HIV avansata (SIDA) au un sistem imunitar slabit si sunt mai predispusi sa dezvolte
infectii grave (infectii oportuniste). Aceste tipuri de infectii pot sa fi fost “tacute” si nedetectate de
sistemul imunitar slabit, inainte de inceperea tratamentului. Dupa initierea tratamentului, sistemul imunitar devine mai puternic, astfel incat organismul incepe sa lupte impotriva infectiilor, determinand aparitia de simptome de infectie sau inflamatie. Simptomele includ de obicei febra impreuna cu unele din urmatoarele:
• durere de cap
• durere de stomac
• dificultate in respiratie.
In cazuri rare, pe masura ce sistemul imunitar devine mai puternic, poate ataca de asemenea tesutul
sanatos din corp (afectiuni autoimune). Simptomele afectiunilor autoimune pot aparea la cateva luni dupa inceperea tratamentului cu medicamente impotriva infectiei cu HIV. Simptomele pot include:
• palpitatii (batai rapide sau neregulate) sau tremor
• hiperactivitate (agitatie si miscare excesiva)
• slabiciune la nivelul mainilor si picioarelor care se deplaseaza in sus, spre trunchi
Daca aveti orice simptome de infectie si inflamatie sau daca observati oricare dintre simptomele
mentionate mai sus:
Spuneti imediat medicului dumneavoastra. Nu luati alte medicamente pentru tratarea infectiei fara
sfatul medicului dumneavoastra.
Forma corpului dumneavoastra se poate modifica
Pacientii tratati cu terapie antiretrovirala combinata pentru infectia cu HIV, pot constata modificari ale
formei corpului, ca urmare a modificarilor aparute in distributia grasimii:
• se poate pierde strat de grasime de pe picioare, brate si fata
• poate creste strat de grasime in exces in jurul burtii (abdomenului) sau la nivelul sanilor sau al
organelor interne
• pot sa apara depuneri de grasime la nivelul cefei (numita uneori ”ceafa de bizon”).
Nu sunt cunoscute in prezent cauzele acestor modificari sau efectele pe termen lung asupra sanatatii
dumneavoastra. Daca observati orice modificari in forma corpului dumneavoastra:
Spuneti medicului dumneavoastra.
Acidoza lactica este o reactie adversa rara, dar grava
Unii pacienti tratati cu Retrikil sau alte medicamente asemanatoare (INRT) au dezvoltat o tulburare
numita acidoza lactica asociata cu o marire a ficatului.
Acidoza lactica este determinata de acumularea de acid lactic in organism. Este o tulburare rara; daca
apare, de regula, se dezvolta dupa cateva luni de tratament. Va poate pune viata in pericol, determinand
insuficienta organelor interne.
Acidoza lactica apare cu o mai mare probabilitate la pacientii cu afectiuni ale ficatului sau la persoanele
obeze (cu greutate corporala foarte mare), in special la femei.
Semnele acidozei lactice includ:
• senzatie de rau (greata), stare de rau (varsaturi)
• dureri de stomac
• stare generala de rau
• pierderea poftei de mancare, scadere in greutate
• respiratie profunda, rapida, dificila
• senzatie de amorteala sau slabiciune la nivelul membrelor.
Pe parcursul tratamentului, medicul dumneavoastra va va monitoriza pentru semnele acidozei lactice.
Daca aveti oricare dintre simptomele enumerate mai sus sau orice alt simptom care va ingrijoreaza:
Adresati-va medicului dumneavoastra cat mai curand posibil.
Este posibil sa aveti probleme cu oasele
Unii pacienti tratati cu terapie asociata pentru infectia cu HIV dezvolta o afectiune numita osteonecroza.
In cadrul acestei boli, o parte din tesutul osos se distruge din cauza aportului redus de sange catre tesutul osos. Pacientii pot fi mai expusi riscului de a avea aceasta afectiune:
• daca au luat tratamentul asociat o perioada lunga de timp
• daca iau concomitent medicamente antiinflamatoare numite corticosteroizi
• daca consuma alcool etilic
• daca sistemul lor imunitar este foarte slabit
• daca sunt supraponderali.
Semnele osteonecrozei includ:
• rigiditate a articulatiilor
• disconfort si durere (in special, la nivelul soldului, genunchiului sau umarului)
• dificultate la miscare.
Daca observati oricare dintre aceste simptome:
Spuneti medicului dumneavoastra.
Alte reactii adverse pot fi evidentiate prin analize ale sangelui
Terapia asociata administrata in infectia cu HIV poate determina de asemenea:
• crestere a valorilor de acid lactic in sange, care in cazuri rare, poate conduce la acidoza lactica
crestere a valorilor zaharului si grasimilor (trigliceride si colesterol) in sange
• crestere a valorilor de zahar si grasimi (trigliceride si colesterol) in sange
• rezistenta la insulina (astfel daca sunteti diabetic, este posibil sa fie necesar sa va modificati doza de
insulina pentru a controla concentratia de zahar din sange).
Raportarea rectiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea puteti raporta reactiile adverse direct la:
Agentia Nationala a Medicamentelor si a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: [email protected]
Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta
acestui medicament.

5. Cum se pastreaza Retrikil
A nu se lasa la vederea si indemana copiilor.
A nu se utiliza dupa data de expirare care este inscrisa pe cutie sau blister dupa EXP. Data de expirare se
refera la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesita conditii speciale de pastrare.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa
aruncati medicamentele pe care nu-l mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Retrikil
- Fiecare comprimat filmat de Retrikil contine ca substante active abacavir 600 mg si lamivudina
300 mg.
- Celelalte componente sunt: celuloza microcristalina PH 102, celuloza microcristalina PH 200 ,
amidonglicolat de sodiu tip A, povidona K 90 , stearat de magneziu, hipromeloza 5, macrogol 400 , dioxid
de titan (E171), galben amurg FCF lac de aluminiu (E 110).
Cum arata Retrikil si continutul ambalajului
Comprimatele filmate de Retrikil sunt in forma de capsula modificata, de culoare portocalie, cu
dimensiunile de 19,4 mm x 10,4 mm.
Retrikil este disponibil in blistere din PVdC-PE-PVC/Al, opace, de culoare alba, cu 30 de comprimate.
Acest medicament este autorizat in Statele Membre ale Spatiului Economic European, sub
urmatoarele denumiri comerciale:
Romania Retrikil 600 mg/ 300 mg comprimate filmate
Acest prospect a fost revizuit in mai 2016.


Sfatul farmacistului Sfatul farmacistului
            Produse recomandate


             Întrebări și Răspunsuri

Best herbal cure ever
Hello everyone i am here to share this wonderful experience with you all of how i got a permanent cu ...
Leucopenie cu neutropenie
Buna ziua . Cum as putea sa ξmi cresc numarul de leucocite si neutrofile ? Analizele mele sunt urmat ...
DIA DETOX POATE INLOCUI FORXIGA?
La o pacienta cu probleme cardiace si diabet tip II iesita din spital cu recomandare forxiga dar nu ...
↳ Buna ziua! Dia Detox nu este un echivalent pentru Forxiga, pacienta trebuie sa urmeze recomandarea initiala. Doar in cazul in care glicemiile sunt to ...
Vezi tot răspunsul şi recomandările farmacistului
Informare privind inlocurea Noliterax
Buna ziua,deoarece sunt plecata din tara si mi s au terminat medicamentele,Noliterax,negăsind i ...
↳ Buna ziua! Medicamentele Noliterax si Noliprel contin intr-adevar aceeasi combinatie de substante active (perindopril si indapamida), insa trebuie sa ...
Vezi tot răspunsul şi recomandările farmacistului
LEAC PENTRU HIV ȘI HERPES
Bună tuturor, sunt aici pentru a da propriul meu verdict despre remediul pe care Dr. Osato ξl t ...
Medicament echivalent
Buna ziua! Caut un produs echivalent al produsului Prisma(Italia) ...

Atentionare!

Nu trebuie să folosiţi informaţiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau boală sau de înlocuire a medicamentelor, a tratamentelor prescrise de persoanalul medical autorizat.

Produse complementare recomandate



Oferte şi Reduceri
Sfatul farmacistului
Sfatul farmcistului Ptr persoanele care au cancer!!!!
Ptr persoanele care au cancer!!!!

Se poate folosi si οΏ½n porțiunea unde se pune stoma,deoarece pie ... Bunγ ziua! Cel mai bine intrebati medicul curant, data fiind situatia ...


Sfatul farmcistului Corlentor si stressclim forte
Corlentor si stressclim forte

Buna ziua! De curand am fost diagnosticatγ cu tahicardie sinusala ... Buna ziua! Tineti cont de recomandarea medicului si luati-va constant ...


Sfatul farmcistului Este bun pt diabetici ?
Este bun pt diabetici ?

Este bun pt o rosatura la picior, fiind diabetic ? ... Buna ziua! Da, puteti folosi unguent ichtiolat, insa daca nu obtineti ...




Sfatul farmcistului alcool
alcool

va rog sa imi spuneti daca picaturile antialcool se pot pune in cafea ... Buna ziua! In cafea nu este indicat sa le adaugati, pentru ca li se v ...


Sfatul farmcistului Rugaminte!
Rugaminte!

Buna ziua! As dori sa aflu daca langa baraka se poate lua si supliment ... Buna ziua! Da, se poate face asocierea, pastrand un interval de minim ...