Virusul rubeolei este un togavirus cu ARN monocatenar care determina una din infectiile exantematoase ale copilariei.

Infecţia cu virusul rubeolei are consecinţe foarte grave în cazul în care este contractată în cursul primelor patru luni de sarcină. Dacă gravida nu prezintă imunitate, există un risc mare de afectare embriofetală. Rubeola congenitală determină apariţia unor defecte severe, multe dintre acestea fiind permanente, afectând dezvoltarea ulterioară: cataractă, surditate, hepatosplenomegalie, retard psihomotor, anomalii osoase, cardiopatii, neuropatii.

Testele serologice reprezinta un instrument important in diagnosticul si monitorizarea infectiei acute. Astfel, primul raspuns umoral la infectie este reprezentat de anticorpii specifici de tip IgM care sunt detectati in majoritatea cazurilor la cateva zile de la aparitia exantemului, atingand un maximum dupa 2-3 saptamani de la debut.

Rubeola IgM: Negativ

Rezultate fals pozitive pentru rubeola IgM pot sa apara dupa mononucleoza infectioasa, infectii cu parvovirus B19 si posibil alte infectii  cu virusuri de tip herpetic.

Reactii fals pozitive pentru rubeola IgM au fost raportate si la gravide, datorate unor reactii incrucisate cu alte virusuri (CMV, rujeolic).

Absenta anticorpilor IgM la nastere nu exclude diagnosticul de rubeola congenitala.

Rubeola neonatala, este o conditie clinica rara, dar trebuie luata in considerare daca anticorpii IgM nu se pozitiveaza in perioada postnatala imediata, ci mai tarziu.

Metoda imunoenzimatică cu detecţie prin chemiluminiscenţă.

Specimen recoltat – sânge venos.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare.
Volum probă - minim 1mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi).
Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat.
Stabilitate probă – serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei 18-30ºC; câteva zile la 2-8ºC.

Riscurile efectuarii acestui test sunt minimine si totusi pacientul poate lesina sau ameti in momentul introducerii acului in vena. De asemenea, locul in care a fost introdus acul poate sangera ambundent iar ulterior se poate forma o acumulare de sange, un hematom, care va rezulta intr-o vanataie. Persoanele care sunt constiente ca sufera de o afectiune care impiedica coagularea normala a sangelui trebuie sa-l informeze pe medic pentru a evita eventuale complicatii.

Lichidul cefalo-rahidian  se recolteaza prin punctie rahidiana lombara sau suboccipitala, dupa ce s-a stabilit ca bolnavul nu prezinta semne de hipertensiune intracraniana (tumoare cerebrala).