Hepatita acuta virala este o boala infectioasa si transmisibila, produsa de virusuri extrem de mici care patrund în organismul uman pe cale digestiva sau parenterala, provocând o îmbolnavire generala a organismului, în special a ficatului .


Deoarece sunt mai multe virusuri care produc hepatita , exista si mai multe tipuri de hepatita virala . Astfel virusul hepatitic A este o particula extrem de mica , de numai 27 nm . Acest virus se gaseste în scaunul bolnavului cu hepatita si se transmite, în principal, pa cale digestiva. În mod exceptional, se poate întâlni si în sângele bolnavului.

Virusul hepatitic B difera difera de precedetul, fiind mult mai mare , si anume 42 nm . Se gaseste în special în sângele bolnavului si, mai rar în saliva , secretii sexuale si urina .

Al treilea tip de hepatita este hepatita non A non B, cunoscuta pâna nu de mult si sub numele de hepatita post -transfuzionala. Acest tip de virus se gaseste în sângele bolnavului si se transmite prin sângele transfuzat.

Recent s-au descoperit trei virusuri non A non B, nu toate cu transmitere prin sânge, unele putându-se transmite digestiv respectiv hidric.

În ultimii 5 ani, în hepatita virala acuta s-au facuto progrese spectaculoase atât în viusologie cât si în diagnosticul serologic.

Astfel, în anul 1989 s-a descoperit virusul hepatitic C si în anul 1990 virusul E care a dus la „dezmembrarea” si la „sfârsitul notiunii” hepatitelor non A non B. în 1991 s-a stabilit un nou cadru nozologic al hepatitei virale , care include cinci entitati distincte (HA; HB; HD; HC; HE), determinate de cinci virusuri deosebite, cu markeri specifici proprii: VHA, VHB, VHC, VHD SI VHE.

Cele cinci feluri de hepatita virala acuta , desi cu simptomatologie clinica, leziuni histologice si teste biochimioce „ hepatice ” similare se deosebec esential prin modul de transmitere, prin riscul letal si mai ales prin potentialul evolutiv spre hepatita cronica , ciroza , hepatom .

Importanta si frecventa bolii.

Se pare ca hepatita virala aparut cu foarte mult timp în urma. Astfel primele mentiuni despre icterul contagios dateaza din anul 750(e.n.).

Mai târziu, sunt amintite epidemii de icter din sec. XVIII- lea, mai ales din timpul razboiului asa numitul “ icter soldatesc”.

Au mai fost descrise epidemii de icter la Brasov de catre Martin Lange, între anii 1784-1785, apoi în primul razboi mondial, mai ales pe frontul din Moldova.

În cel de-al doilea razboi mondial, hepatita virala a provocat o adevarata epidemie (a cuprins foarte multe teritorii si tari )- amintim ca numai în armata germana au fost atunci 6.000.000 de cazuri.

Hepatita cu virus B este , de asemenea, cunoscuta mult . Astfel, prima observatie dateaza din anul 1885( dupa vaccinarea antivariolica).

Apoi în al doilea razboi mondial, dupa vaccinarea antiamarila, ce contine ser uman care , probabil, provenea de la un purtator aparent sanatos de virus B.

Bineînteles ca în ultimii ani s-au obtinut mari progrese în cunoasterea hepatitelor virale .

Acesta boala reprezinta în prezent o importanta problema de sanatate publica atât în tara noastra cât si în lume deoarece:

- exista un foarte mare numar de bolnavi pe an (aproximativ 200-300 bolnavi la 100.000 locuitori)

- un procent de pana la 15 % din bolnavii de hepatita virala se cronicizeza, ramânând cu hepatite cronice si uneori chiar ciroza

- numarul bolnavilor de hepatita tip A este mai mare decât a celor cu hepatita tip B, dar al doilea tip mult mai sever si cu tendinta de cronicizare. Probabil ca aceasta crestere a hepatitei de tip B este favorizata si de transfuziile de sânge si de manoperele medico- chirurgicale .

Deci, datorita faptului ca hepatitele virale s-au rasp ândit foarte mult pe glob acestea reprezinta unele din cele mai mari probleme ale patologiei functionale mondiale.

Desi foarte costisitoare, s-a introdus în practica curenta a determinarea markerilor serologici virali care au importanta majora în diagnosticul si profilaxia hepatitei virale acute si cronice care este obligatorie mai ales în trierea donatorilor de sânge.

Determinarea markerilor serici specifici si ai celor cinci tipuri de virusuri hepatitice furnizeaza urmatoarele date esentiale:

- stabileste diagnosticul etiologic initial (markeri de infectie acuta )

- surprinde cronicizarea hepatitei virale acute (markeri de replicare virala )

- atesta vindecarea (markeri de imunizare)

- precizeaza implicarea procentuala a virusilor în epidemia de hepatita , reprezentând profilaxia atât la hepatitele enterale, cât mai ales, în cele parenterale (trierea donatorilor de sânge, strategia vaccinarilor anti - VHB, etc )

- permite sa se evalueze incidenta în “ boala cronica a ficatului ”etc. , cu cresterea alarmanta în tara noastra , reprezentând o formidabila sursa de infectie pâna în prezent ignorata : hepatitele cronice, ciroza si hepatomul sunt atât de contagioase , cât si hepatita A în prezenta markerilor antigenici în ser

- depisteaza formele anicterice si asimptomatice, precum si starea de portaj în cazul virusilor cu transmitere parenterala.

Agentul cauzal

Hepatita virala este cauzata de mai multe tipuri de virusuri, asa cum am vazut. În lumina cunostintelor actuale, exista virusul hepatitei A, virusul hepatitei B si alte trei virusuri care produc hepatita non A non B.

Aceste virusuri au o serie de caracteristici care le diferentiaza si care dau forme clinice, de boala , uneori diferite si cu caractere epidemiologice deosebite.

Astfel virusul hepatitic A este , asa cum am mai aratat, o particula extrem de mica , de numai 27 nm , care se gaseste în scaunul bolnavului, unde poate fi pusa în evidenta prin unele tehnici mai dificile de laborator.

Virusul hepatitei B este mai mare ca dimensiune, 42 nm , si are o forma sferica, constituita din doua componente: una externa si alta interna.

Partea externa reprezinta antigenul de suprafata al virusului (pe scurt antigenul Hbs) sau antigenul Australia, dupa vechea denumire ocazionata de descoperirea acestui antigen de catre Blumberg.

Punerea în evidenta a acestui antigen în sângele bolnavilor ne poate orienta spre diagnosticul de infectie cu virusul hepatitic B.

Pot exista si purtatori, aparent sanatosi, de antigen Hbs. Virusul se gaseste în special în sângele bolnavilor si mult mai rar în saliva , secretii sexuale si urina .

Al treilea tip de hepatita , hepatita nonA nonB este produsa se pare de trei virusuri de aproximativ 22-27 nm .

Se cunoaste destul de putin despre aceste virusuri, dar se pare ca cel putin unul este responsabil de aparitia hepatitelor posttransfuzionale si care nu pot fi puse nici pe seama virusului de tip A, nici celui care produce hepatita de tip B.

Ar fi de semnalat un al patrulea tip de virus si anume virusul delta, descoperit recent si care este un virus defectiv deoarece nu poate exista decât în prezenta antigenului Hbs, deci a virusului de tip B.

Deocamdata nu exista metode de punere în evidenta a acestui virus la noi în tara , dar se stie ca prezenta lui duce la o evolutie mult mai grea si cu complicatii a hepatitei B.