Tiroxina (T4) este un hormon tiroidian cu efecte asupra metabolismului general, dar reprezinta si o componenta fiziologica a circuitului de reglare a glandei tiroide. Majoritatea tiroxinei circulante este legata de proteine de transport (TBG, prealbumina si albumina). Restul hormonului circula liber sub forma de FT4 (tiroxina libera), biologic activa.

FT4 se determina impreuna cu TSH atunci cand se suspecteaza afectiuni tiroidiene. Determinarea FT4 este de asemenea utila in monitorizarea terapiei de supresie tiroidiana.

0-3 zile: 8.5-34.9 pmol/L

4 zile- 2luni: 10.6-39.8 pmol/L

2-12 luni: 6.2-30.1 pmol/L

2-6 ani: 11.0-22.5 pmol/L

7-11 ani: 11.6-21.5 pmol/L

12-19 ani: 12.0-20.6 pmol/L

Adult: 12.0-22.0 pmol/L

Gravidele au concentratii mai scazute de FT4, corelate cu varsta gestationala. Aceasta scadere continua a nivelului FT4 se datoreaza probabil deficitului progresiv de iod:

- trimestrul I: 12.05-19.6 pmol/L;

- trimestrul II: 9.63-17.0 pmol/L;

- trimestrul III: 8.39-15.6 pmol/L

Medicamentele care pot determina cresteri ale T4 sunt: amiodarona, aspirina, carbamazepina, danazol, eritropoietina, fenitoina, furosemid, heparina, L-tiroxina, propranolol, propiltiouracil, substante radiologice de contrast, tamoxifen.

Scaderea T4 se poate produce in cazul administrarii de: amiodarona, anticonvulsivante (carbamazepin, fenitoin), isotretinoin, litiu, metadona, ranitidina, steroizi anabolizanti.

Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate neconcludente urmatoarele: tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange sa se  faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare; titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu; anticorpii monoclonali proveniti de la soarece administrati la unii pacienti in scop diagnostic sau terapeutic.

Imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA).

Sangele venos se recolteaza a jeun (pe stomacul gol).

Riscurile efectuarii acestui test sunt minimine si totusi pacientul poate lesina sau ameti in momentul introducerii acului in vena. De asemenea, locul in care a fost introdus acul poate sangera ambundent iar ulterior se poate forma o acumulare de sange, un hematom (vanataie). Persoanele care  sufera de o afectiune ce impiedica coagularea normala a sangelui trebuie sa-l informeze pe medic pentru a evita eventuale complicatii.