Oreionul (parotidita epidemica) este o infectie acuta determinata de virusul urlian, a carei trasatura principala este inflamatia nesupurativa a glandei parotide (uni sau bilaterala). 70-90% dintre copiii de 4-15 ani dezvolta boala clinica, iar 5-20% din adulti prezinta si dureri la nivelul testiculelor (orhita) sau dureri abdominale (ooforita la femei). Aparitia oreionului la copiii mai mici de 1 an este rara, aceasta protectie fiind asigurata de prezenta anticorpilor materni.

Diagnosticul de laborator al oreionului se realizeaza, de obicei, prin detectarea anticorpilor impotriva virusului urlian. Anticorpii IgM devin detectabili in ser la 2-4 zile dupa debutul simptomelor, ating un  varf la aproximativ 1 saptamana, persista timp de circa 3 luni si sunt rareori detectabili mai mult de 6 luni dupa infectie. Raspunsul de tip IgM fata de infectia cu virusul urlian la persoanele care au primit 1-2 doze de vaccin este variabil si uneori poate fi absent. Anticorpii de tip IgG apar din prima saptamana de boala si persista in ser oferind protectie pe tot parcursul vietii.

IgM

Absenta anticorpilor IgM sugereaza lipsa unei infectii acute cu virus urlian. Cu toate acestea, serologia poate fi negativa la inceputul bolii si, de aceea, rezultatele trebuie interpretate in contextul manifestarilor clinice.

IgG

Diagnosticul serologic al oreionului necesita identificarea unei cresteri semnificative a titrului anticorpilor IgG (de patru ori sau mai mult) sau o seroconversie de la negativ la pozitiv intre faza acuta si convalescenta.

Absenta anticorpilor IgG sugereaza lipsa unui raspuns imun la antigene virale specifice.

Toate rezultatele IgM pozitive trebuie interpretate cu precautie, deoarece unele rezultate fals pozitive au fost observate la femeile gravide sau la pacientii cu o infectie acuta cauzata de citomegalovirus, herpes simplex, rujeola, rubeola sau parvovirus.

Anticorpii de tip IgG pentru virusul urlian pot fi prezenti in serul unor persoane care au primit produse de sange in ultimele luni.

Testele serologice la specimenele serice obtinute in timpul fazei acute a infectiei pot fi negative.

ELISA

Recoltarea sangelui venos se face pe nemancate.

Riscurile efectuarii acestui test sunt minimine si totusi pacientul poate lesina sau ameti in momentul introducerii acului in vena. De asemenea, locul in care a fost introdus acul poate sangera ambundent iar ulterior se poate forma o acumulare de sange, un hematom, care va rezulta intr-o vanataie. Persoanele care sunt constiente ca sufera de o afectiune care impiedica coagularea normala a sangelui trebuie sa-l informeze pe medic pentru a evita eventuale complicatii.